Implementare plăți online

There are no translations available.

Soluții de plată prin internet folosind carduri de credit (VISA, MASTERCARD, VISA ELECTRON, MAESTRO). Implementare prin orice operator de plăți online din țară sau din străinătate (PayPal, PayBox, Ogone, ePayment, plationline.ro, etc.)

Definitie: “procesatorul de plăți” este un serviciu e-commerce care autorizează plățile pentru afacerile și magazinele online. Este echivalentul POS-ului pe care-l găsim în aproape toate magazinele din Mall.

Procesatorul de plăți criptează informațiile confidențiale (numele, prenumele, numărul cărții de credit etc.), asigurându-se că datele sunt transmise în siguranță între client și vânzător.

Cum funcționează?

Procesatorul este cel care facilitează transferul de informații între aplicație (web, mobile, desktop) și bancă. În  momentul în care un client depune o comandă, se execută mai multe task-uri pentru a procesa tranzacția (varianta scurtă):

  • Se transferă informații generale despre client criptate de obicei SSL între aplicație și procesator;

  • Procesatorul preia datele confidențiale (număr de card de credit, cvv etc.), iar apoi le trimite către banca cu care lucrează;

  • Banca validează (execută transferul) sau invalidează tranzactia (fonduri insuficiente, card expirat) și trimite un cod de răspuns către procesator;

  • Procesatorul trimite un răspuns către aplicația vânzătorului, care îi afișează aceste informații clientului;

  • Întregul proces durează 2-3 secunde.

Gradul de securizare diferă în funcție de procesator și implică algoritmi bazați pe geolocație, verificarea adresei de livrare, detectarea identității etc.

Custom Timesheet Screenshot Custom Timesheet Screenshot Custom Timesheet Screenshot Custom Timesheet Screenshot

Tipuri de plăți

În funcție de caracteristicile fiecărui procesator de plată, acestea se grupează în mai multe categorii: plăți simple, plăți recurente, plăți în masă, trimitere de bani și primire de bani.

Plăți simple

Plățile simple fac posibilă preluarea automată a fiecărei comenzi aprobate în sistemul de plată online, fiind o legătură între serverele procesatorului de plată și serverele vânzătorului. Această metodă de notificare va permite preluarea datelor tranzacției în vederea prelucrării în sistemul propriu de gestiune al comenzilor.

Plăți recurente

Prin plățile recurente, clienții pot achiziționa servicii repetitive cum ar fi: abonamente la un newsletter sau un ziar, abonamente la un club, donații repetitive etc. Acestea pot fi ușor integrate în aplicație și cresc semnificativ experiența și gradul de mulțumire al utilizatorului.

Plățile în masă

Prin plățile în masă se pot trimite bani la unul sau mai mulți destinatari. Expeditorul este cel care suportă comisionul de tranzacție.

Soluții cunoscute de plată online

Există foarte mulți procesatori de plăți online. În România, cei mai cunoscuți sunt PayPal, MoneyBookers, ePayment și MobilPay.