Impresii despre lucratul de acasa la CustomSoft din partea colegei noastre, Flavia Neacsu

Ne-am gandit sa va oferim o imagine a modului in care se desfasoara lucratul de acasa la CustomSoft, totul din perspectiva membrilor echipei noastre.


Work from home

Astazi vedem cum percepe work from home colega noastra Flavia Neacsu. In cadrul echipei, Flavia ocupa cu succes functia de project manager. Iata perspectiva ei asupra lucratului de acasa:

“Cea mai mare provocare pe care a trebuit sa o depasesc pana acum a fost motivatia. Cand ajungi la birou si ii vezi pe toti concentrati si muncind cu drag si spor te pornesti si tu, vrei, nu vrei, e o chestie colectiva in care intri fara sa iti dai seama. Acasa nu mai e cazul, nu mai e nimeni in jurul tau care sa te impinga de la spate si trebuie sa te motivezi singur 🙂 Am rezolvat problema asta incepand ziua cu discutii cu restul echipei despre ceea ce muncesc atunci, ce au in plan pentru restul zilei si ce probleme au sau ar putea avea. Asta m-a ajutat mult pentru ca m-a facut sa ma simt conectata cu cineva si sa imi pun si eu ordine in task-uri in functie de nevoile celor din jur.

A doua provocare a fost separarea spatiului de munca de cel in care-mi petrec timpul uitandu-ma la Netflix de obicei. Mi-a fost foarte greu in primele zile sa imi pastrez focusul asupra biroului pe care mi-am organizat monitor si laptop, pentru ca vedeam in jurul meu ba o carte, ba o poza, ba un tricou aruncat pe jos si ma trezeam ca ma ridic ca sa mai citesc o pagina, sa mai sterg niste praf sau sa bag la spalat, desi nu aia era prioritatea mea in acel moment. Ca sa rezolv problema mi-am mutat putin orientarea biroului astfel incat sa nu mai am vizibilitate asa mare asupra restul camerei, ceea ce a adus un mare plus.

Pauza de tigara. In primele 2 zile mi-am luat o mare teapa cu pauza de tigara. La birou ieseam alaturi de colegi o data pe ora, 10 minute, fumam o tigara si ne intorceam toti la treaba. Acasa ieseam singura la fumat si ma trezeam ca a trecut jumatate de ora iar eu inca dau scroll pe Instagram. Am rezolvat si problema asta prin a face video call-uri cu oamenii cu care ieseam la tigara de obicei, pe Instagram, in care fumam impreuna o tigara iar la final unul zice “hai la treaba” si ne intoarcem toti la birourile noastre. Din nou, spiritul colectiv.

Ce m-au facut zilele astea sa constientizez: am realizat ca nu sunt o fiinta facuta sa stea in casa si sa lucreze non stop si ca productivitatea mea depinde foarte mult de oamenii din jurul meu. Stiam ca sunt o persoana care are nevoie de socializare, insa nu am constientizat niciodata ca lipsa de socializare ma poate duce intr-o stare in care sa nu mai vreau sa muncesc deloc, asa ca incerc cat mai mult sa fac video call-uri cu prietenii si colegii mei astfel incat sa imi incarc energiile 🙂 

Ca avantaje as putea sa mentionez ceea ce e deja evident: nu mai pierzi timpul pe drumul pana la birou, nu mai pierzi timpul sa te aranjezi si sa iti alegi cine stie ce outfit, am timpul necesar pentru a gati si a manca mai sanatos decat o faceam la birou si, poate cel mai important, odata ce sunt concentrata pe un task singurul lucru care ma poate deranja este un telefon, deci o problema urgenta (spre deosebire de lucrul la birou unde se ridica cineva si vine langa tine sa te intrebe lucruri total neimportante, cum ar fi daca ai manca ceva sau daca ai un pix in plus).”


Ti se pare dificil sa lucrezi de acasa? Am pregatit pentru tine o lista cu sfaturi pentru a lucra de acasa si instrumente care ajuta in activitatea ta!